Cea mai populară cântă a tinerilor bărbați și femei (cea mai mare parte sub 25 de ani) care sunt acum merge pe străzi peste tot în Iran este ÂZan! Zendegi! Azadi! â (Femei! Viaţă! Libertate! Femeile vine pe primul loc pentru că a fost bătăile și moartea în custodia unei femei de 22 de ani arestate pentru că a fost închiriată prea mult spectacol de păr sub hijabul ei care a declanșat protestele.

Revolta este condusă de tinerele femei, în măsura în care are lideri deloc și ei încă protestează după o lună, în ciuda a aproximativ 250 de oameni uciși de forțele regimurilor și 12.500 arestați. Mai mult decât atât, aceste proteste vizează dictatura teocratică în ansamblu, nu doar diferitele sale fapte greșite și eșecuri.

Moartea la dictatorâ sau Moartea lui Khamenei! â, ei cântă, adică Suprem Liderul Ayatollah Ali Khamenei, la putere din 1989. Dar ei se opun oricărui dictatura, nu doar cea actuală, așa că îl condamnă și pe fostul rege pe care Revoluția Islamică a răsturnat: Moartea șahului!

â

Asta wonât slăbi determinarea beneficiarilor Revoluției, inclusiv câteva sute de mii de fanatici religioși bine înarmați din Basij miliția și Corpul Gardienilor Revoluționari Iranieni, pentru a apăra regimul față de sfârșitul amar.

Ayatollah Khamenei a făcut răspunsul regimeâs clar câteva zile după protestele au început. El le-a numit âriotsâ, şi a spus că ei au fost ingineri de America și regimul de ocupație, fals sionist [Israel], precum și lor agenți plătiți, cu ajutorul unor iranieni trădători în străinătate.

Poate chiar crede asta (el nu iese mult), dar oricum este moartea exprimate. Pentru a răsturna regimul pe care tânăra generație îl respinge acum, ei vor trebui să lupte cu ea.

Lupta finală nu se poate întâmpla acum: în ultimele zile, numărul de persoane îndrăzneala de a merge în stradă și sfidează aplicarea regimurilor pare a fi în scădere. Dar va veni mai devreme sau mai târziu și s-ar putea să nu se termine bine.

Există trei rezultate posibile. Opțiunea unu este că se termină ca Shahâs răsturnare în 1979. Mulțimile ies în număr tot mai mare, oferind ei înşişi să fie ucişi de forţele de securitate, până la executorii se îmbolnăvesc de amploarea uciderii și refuză să tragă cetățeni mai mult.

Acest lucru este puțin probabil, deoarece rebelii de data aceasta nu sunt motivați de fervoarea religioasă care a condus bunicii lor în urmă cu patru decenii. fără sfârșit, dispus sacrificiu de sine înainte de armele asupritorilor nu este un stil care va apela la ei, nici regimul actual nu ar merge doar departe ca Shah în cele din urmă.

A doua opțiune este că rebelii se înarmează cumva și încearcă să aducă regimul în jos cu forța. Dar singurul mod în care ar obține cantități mari de arme este în cazul în care un număr semnificativ de IRGC și Basij a fugit la ele. Asta este puțin probabil, așa că, probabil, ar ajunge doar ca o baie de sânge uriașă, dar nu schimbarea regimului.

Există oa treia opțiune, dar probabil ar duce la o și mai mare baie de sânge. Dacă tinerii protestatari au primit suficiente arme pentru a prelua forțele regimurilor pe o bază mai mult sau mai puțin egală, probabil că ar ajunge ca o război civil la scară largă.

Thatâs modelul syrian. Au cerut tineri protestatari sirieni non-violenți un sfârșit al regimului tiranic Assad la începutul anului 2011, și au fost doborâți în astfel de că liderii lor au fost strămutați de oameni mai violenți.

În acel moment, mulți soldați recrut au deviat la partea anti-regim prea, și confruntarea s-a transformat într-un război civil la nivel național care a durat un întreg deceniu. Aproximativ o jumătate de milion de sirieni au fost uciși, aproape jumătate din populație este încă strămutate intern sau în străinătate, iar cea mai mare parte a țării este în ruină. Și tiranul este încă acolo.

Înmulțiți asta cu patru și aveți o viziune despre cum ar putea arăta Iranul dacă inițial mișcarea pro-democrație non-violentă a fost condusă să preia armele împotriva unui regim nemilos: întreaga țară a devastat, cu zeci de milioane de persoane strămutate.

A spune asta înseamnă a ploua pe parada protestatarilor, dar nu poate fi ajutată. The zi poate veni, în cinci sau zece ani, atunci când destul de ferm regimeâs suporterii au îmbătrânit și mizeria economică cauzată de izolarea sa de lumea este atât de extremă, încât o tranziție pașnică la un alt fel de Iran devine posibil. Dar acea zi nu a sosit încă.

Author

Gwynne Dyer is an independent journalist whose articles are published in 45 countries.

Gwynne Dyer